Andrei Fagurel - Romana

Acum doua saptamani, pe 24 Aprilie, am descoperit ca pot sa merg in 4 labute! Pana atunci ma dadeam numai “uta” in pozitia aceasta, dar am descoperit ca pot sa ma si deplasez. Am constatat ca e ceva mai eficient si mai usor decat taratul pe burtica, asa ca de atunci tot exersez. Incerc sa prind din ce in ce mai multa viteza, sa nu ma mai prinda mami si tati .

A trecut multa vreme de cand am mai spus ceva despre ce face Andrei. Acest lucru s-a datorat faptului ca a fost constant, destul de stabil, iar noi am fost foarte ocupati cu el pentru ca, pe masura ce creste, devine mai activ.

A avut o singura bronsita mai grava, acum aproximativ 3 saptamani, dar a reusit sa isi revina si, din fericire, nu a fost necesar sa ne internam, am facut tratament acasa si a dat rezultate.

Insa acum avem o veste maaare. Suntem foarte fericiti si vrem sa va impartasim realizarea lui Andrei. Incepand de vineri, 4 Aprilie, Andrei este fara tubusoare de oxigen in nasuc! Din data de 2 Aprilie, monitorizandu-l, constatasem ca parametrii de oxigenare sunt buni si i-am oprit oxigenul. Iar vineri “ne-am luat inima in dinti” si i-am scos si tuburile. Cu ajutorul lui Dumnezeu, inca mai este fara tuburi si acum. Si este stabil. Se descurca sa respire singurel, fara aport suplimentar de oxigen!

Desi, daca ii spui unui medic acest lucru, va zice ca e ceva normal, ca trebuie sa se intample la un moment dat, pentru mine este dificil sa exprim ce sentimente m-au incercat. In primul rand, euforie. Nesiguranta. Incredere. Teama. Speranta. Si, uite asa, toate aceste sentimente au condus la faptul ca timp de vreo ora dupa ce i-am scos tuburile am tremurat de emotie. Nu de frica, pentru ca nu avea ce sa se intample si eram constienta de asta. Oricand puteam sa ii pun tuburile si sa dau drumul la oxigen. In plus, in primele 2 zile l-am tinut in permanenta monitorizat, pentru a ii verifica saturatia de oxygen. Si, oricum, fusese in cele doua zile anterioare cu oxigenul oprit si ma asigurasem ca totul e in regula. Si totusi… de fericire imi tremurau mainile. Sigur, speram ca se va intampla acest lucru la un moment dat, dar parca ma obisnuisem cu ideea ca “nu e acum momentul acela”.

Stiu ca e greu de inteles toata… polologhia pe care am scris-o eu aici daca nu treci prin asa ceva (si, cu toata sinceritatea, nu doresc nimanui sa treaca prin incercarile acestea), dar poate ca ajuta pentru a fi mai bine inteleasa faptul ca eu nu l-am vazut in toata viata lui, in 2 ani si 30 de zile , decat cateva minute fara tuburi sau alta forma de ajutor de respirat, si anume la nastere. In rest au fost numai intervale scurte, in care ii schimbam tuburile din nas, de exemplu, de cateva secunde, si acelea erau insotite de urlete disperate.

E foarte placut sa ma uit la fetisoara lui dulce FARA tuburi, sa ma pot plimba prin casa cu el fara sa ma impiedic si sa trag de fire, sa stiu ca poate sa se joace fara sa se infasoare tot in tub, sa il dezbrac si imbrac fara sa trec prin tot ritualul de scoatere, respectiv introducere a hainutelor pe tub. Sunt multe lucruri care “vin la pachet” cu dependenta de oxigen, in afara problemei de sanatate propriu-zise. Si, ghiciti care a fost unul dintre primele lucruri pe care l-a facut micutul baietel: si-a bagat degetelul explorator pe fiecare dintre narute!

Este posibil ca aceasta sa fie pur si simplu o perioada mai buna pentru Andrei, iar atunci cand raceste, si aproape sigur dupa urmatoarea operatie, sa aiba nevoie dinnou de oxigen. Dar faptul ca e stabil acum, fara oxigen, noua ne da incredere ca isi revine si ca a facut progrese mari. Si, in plus, am cazut de acord ca ne permitem si noi momentele acestea de bucurie, pentru ca oricum nu stim ce ne rezerva viitorul, din punctual lui Andrei de vedere. Am mers pe principiul “Traieste clipa”. Si, din fericire pentru Andrei, inca o mai traim .

Am pus pe site si poze cu “dovada”.

Andrei a serbat astazi 2 anisori de viata si de buflicosenie!

A fost o zi frumoasa, am sarbatorit in familie, Andrei a primit multe cadouri si a suflat in lumanarica de pe tort .

Cu ocazia asta, bineinteles, ma gandesc la tot ce a fost in anul care a trecut si concluzia este ca a fost un an bun pentru Andrei. A fost acasa aproape TOT TIMPUL, in afara unei saptamani cand a avut o raceala mai severa, s-a distrat, a crescut, s-a dezvoltat…

Cred ca e un moment bun sa fac un sumar al anului care a trecut, nu?

- Andrei a facut plimbarici multe, lungi si care i-au placut foarte mult
- La externare, anul trecut, in Februarie 2007, a fost diagnosticat printre altele cu anemie. Acum se zice ca e prea grasunel
- La externare, Andrei a fost diagnosticat cu hipotonus muscular, nu se intorcea, nu se ridica in fund, se juca foarte putin, la stadiul de bebelus foarte mic. Acum, Andrei se rasuceste ca o clatituta, se ridica singurel in fundulet, se taraste, se joaca frumos. Cateodata e surprinzator ce repede intelege unele lucruri
- La externare, gangurea. Acum a inceput sa zica mama, tata si sa ne imite
- La externare, nu primea deloc nimic in gurita. Acum a inceput sa dea limbute interesate la ce mancam noi, uneori musca, mesteca, stie sa isi coordoneze limbuta
- Daca ii dai punct de sprijin 2 degete, Andrei se ridica in picioruse
- A invatat sa faca cativa pasi inainte in premergator
- A INVATAT SA NE PUPE !
- Rade in hohote si anticipeaza cand ii arati ca intentionezi sa il gadili
- Incepe sa raspunda la cateva comenzi simple

Si cu singuranta mai sunt si alte realizari… Deocamdata acestea sunt cele care mi-au venit in minte la repezeala.
Sa ne ajute Dumnezeu sa mearga cel putin la fel de bine si in continuare!

Le multumim inca o data tuturor prietenilor nostri pentru ca ne sunt alaturi si se gandesc la noi cu drag!

Trebuie sa va relatez urmatoarea frantura de conversatie intre mine si Andrei :

Eu: “Esti o bogatie de bebelush!”
Andrei: “Ddaaa !!!”, urmat de un ras convingator si fermecator

Se pare ca l-am invatat sa fie modest

Andrei ne-a facut unul dintre cele mai frumoase cadouri posibile de Craciun: a inceput sa se tarasca. Inca nu se deplaseaza pe manute si genunchi, dar se taraste, stand pe burtica, pe coate si se impinge cu talputele. Ni s-a spus ca acesta este primul pas pe care il fac in miscarea independenta si suntem foarte fericiti ca a inceput astfel.

De ziua mea de nume, am aniversat impreuna cu mami si tati. Am primit o pista maaare de curse cu doua masinute si ne-am jucat cu ea cu totii, e foarte amuzant. Ne-am distrat grozav, am facut terapie prin ras .

Le multumesc mult si aici prietenilor mei care s-au gandit la mine si m-au felicitat! M-am bucurat foarte mult sa vad ca am atat de multi prieteni care se gandesc la mine cu drag si imi doresc sa ma fac sanatos.

De cand am reusit sa ma ridic singurel in fundulet, mi-a placut atat de mult incat imediat ce sunt asezat in pat, in orice pozitie, ma ridic in fundulet. Imi place mai mult sa stau asa, pot sa ma uit in jur, sa ma intind dupa jucarele, ce mai, viata se vede altfel. Sunt de neoprit!

Andrei a reusit sa se ridice SINGUR in fundulet astazi !!!

Bineinteles ca eu in “momentul cheie” tocmai ma intorsesem cu spatele sa ii dau ceva de papa, asa ca nu stiu cum a ajuns din pozitia pe burtica in fundulet. Cert e ca lui i se parea foarte normal, s-a distrat tare numai cand eu am inceput sa fac ca toate animalele si sa il pup pana l-am albit . Oricum, nu a vrut sa mai repete schema azi, dar macar mi-a aratat ca poate, asa ca sunt fericita.

Am tot exersat gustatul, muscatul si mestecatul. Unele lucruri le musc, altele imi place numai sa le ling. De exemplu, imi place sa musc fripturica, salam si creveti . Am reusit chiar sa musc si sa mestec o bucatica de cartofel prajit ! E o mare realizare. Stiu ca va ganditi ca nu mananc tocmai mancaruri sanatoase de bebelusi, dar pentru mine e mai important sa ma tenteze si sa invat sa mananc pe gurita. Stiu copilasi in situatia mea care au inceput sa manance cu chilli, altii cu ciocolata… Am descoperit mai nou si biscuiteii de bebelusi, care sunt gustosi, ii pot musca si se “topesc” in gurita imediat asa ca nu risc sa ma inec. Oricum, m-am prins ca pot scoate din gurita cu degetelul bucatelele pe care nu vreau sa le mestec .

Astazi a fost vreme urata, a fost frig, lapovita, ploaie, ninsoare si furtuna… Aveam o programare la fizioterapie dar mi-a fost teama sa il scot din casa, el fiind foarte sensibil la vant, si am anulat-o.

Azi a fost mofturos peste zi, insa seara a fost un deliciu. I-am facut masaj si a fost extrem de cumintel, ceea ce nu i se intampla foarte des… Asta in afara de vreo 3 “fantani arteziene” tintite inspre mine.

Tot azi a descoperit ca se poate apuca de marginea de la patut sa se ridice! Bineinteles, deocamdata cu “mami-sprijin”.

Hei, pot sta in picioare un moment! Bineinteles, tati ma tine de manute si oricum stau numai o secunda sau doua dupa care ma asez dinnou, dar este ATAT de amuzant! E multa munca insa, trebuie sa lucrez foarte mult cu muschii de la picioare ca sa reusesc sa imi ridic funduletul grasunel si burtica cea mare. Dar stiu ca voi reusi sa ma ridic singur intr-o buna zi.